Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. 1 Timotei 1:15
E cunoscută atmosfera de război având ca subiect Israelul. Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe: Egipt, Iordania și Siria. Acest război s-a desfășurat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Războiul de Șase Zile a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian.
Un rol extrem de important în câștigarea războiului l-a avut generalul Moshe Dayan, cel care, la întoarcerea israeliților în Ierusalim, a declarat cu jurământ: „Ne-am întors ca să nu mai plecăm niciodată.” Aceasta este decizia fermă a tuturor evreilor de atunci și până astăzi.
Acest război putea fi evitat, iar temele de negociere și acuzațiile din zilele noastre ar putea să nu mai existe. Conducătorii de atunci ai Israelului au sperat că puterile mondiale ale momentului vor interveni și vor modera rezolvarea abuzului făcut de armata aliată arabă atunci când a blocat calea de acces spre teritoriul israelit dinspre mare. În lipsa unor semne de ajutor, armata încă nerecunoscutului nou stat Israel s-a mobilizat și a rezolvat problema cu toate resursele proprii.
S-a comentat ulterior cu privire la lipsa de promptitudine și de implicare a statelor care puteau preveni o acțiune sângeroasă și la limită.
Din păcate, nu doar în zona politicii globale au loc astfel de ezitări și atitudini indiferente, fals neutre. Se întâmplă aceste lucruri în familii. Se petrec de asemenea în sfera socială, dar și în cercul bisericii, al credinței.
Sunt semnale și strigăte de ajutor pe care le auzim, dar preferăm să adoptăm poziția struțului.
De gândit astăzi:
Când vei auzi un strigăt de ajutor, când vei vedea un abuz petrecându-se lângă tine, nu trece nepăsător și nu lăsa pe cineva să facă greșeli din disperare fără să cauți o modalitate de a te implica sau de a găsi pe cineva în măsură să acorde ajutor.
Articolul precedent
Mama
Articolul următor
„Senzorul” înțelepciunii
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm.
09.06.2021
82.4KB
și răbdare, a învățat-o pe Helen să scrie și să citească în alfabetul Braille, iar mai târziu să vorbească. Anne Sullivan, învățătoarea lui Helen, înțelegea ce înseamnă frustrarea generată de lupta cu o infirmitate, ea însăși fiind aproape oarbă. Cu timpul, Anne Sullivan s-a atașat foarte mult de Helen, iar între cele două s-a legat o prietenie pe viață. Sensibilizată de empatia învățătoarei sale, Helen s-a hotărât să-și pună viața în slujba orbilor și a surzilor. Reușind, ce-i drept cu mari eforturi, să facă față propriei infirmități, ea a putut manifesta empatie și compasiune față de cei aflați în situații similare. În anul 1915 a fost înființată asociația nonprofit Helen Keller International, care continuă să funcționeze în douăzeci de țări din Africa și Asia, cu scopul de a preveni orbirea și de a reduce malnutriția.
Helen Keller avea nevoie să revină la viață din întunericul care îi cuprinsese sufletul și mintea în copilărie. Ea a înțeles că lumea este cuprinsă de suferință și că scopul fiecăruia este de a-l mângâia pe cel neajutorat. Cei care au trecut de la moarte la viață nu-și manifestă afecțiunea doar într-un cerc restrâns de cunoștințe, ci își extind iubirea către toți oamenii. Astfel, ei dovedesc că au părăsit lumea morții și sunt gata să accepte Împărăția vieții veșnice. Anne Sullivan a contribuit la schimbarea traiectoriei lui Helen, iar Helen, la rândul ei, a susținut oameni din întreaga lume.
Provocare:
Trăiește în armonie cu principiile lui Dumnezeu, manifestând empatie față de aproapele tău până la cel mai înalt nivel – iubirea! Iubirea înseamnă Isus Hristos. Iubirea înseamnă viață.
Rebeca Jercău
09.06.2021
68.3KB
de Carolyn Sutton- 9 iun
Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbele 1:8)
Numele ei este Edda. Înseamnă „nobilă”, „cu scopuri curate” și „poezie”. Este un nume folosit în țările în care se vorbește italiană, germană, norvegiană sau poloneză. Acum, la nouăzeci de ani, aspectul ei s-a mai schimbat, nu mai este frumoasa italiancă pe care mi-o amintesc, dar nu este nimic pe lume mai dulce ca Mama, Mami sau, simplu, Ma. Ce binecuvântare să o am încă pe mama în viață până acum – să merg în vizită acasă la ea, să gătim împreună, să depănăm amintiri, să călătorim și să construim încă amintiri împreună. Dar cum ar fi dacă mama nu ar mai fi? Cum aș face față acestei pierderi? Tată ceresc, Te rog, ține-o pe mama până la revenirea Ta! Mami m-a învățat să fiu organizată și să cultiv valoarea curățeniei, a detaliilor, a muncii sârguincioase, a gătitului și gospodăritului. Tot ea m-a învățat să mă bucur de parfumuri, de muzică, de artă și în special de marii tenori italieni pe care îi ascultăm mereu. Cred că Dumnezeu ne-a dat mame pentru ca ele să ne învețe cum să fim soții – iubitoare, blânde, grijulii și altruiste. Iar această strălucită moștenire o dăm mai departe generațiilor viitoare.
Există un vechi poem: „Mâna care ne leagănă la culcare/Este mâna care conduce lumea.” (William Ross Wallace, „What Rules the World”, 1865.) Ce Dumnezeu minunat avem! El ne-a dat mame care ne-au legănat și ne-au înzestrat pentru viață. Mamele trăiesc pentru a ne hrăni și a ne susține și încuraja în asemănarea cu Hristos. Ele dau totul ca noi să creștem bine și sunt alături de noi pentru a face din lumea aceasta un loc mai bun de trăit și, în același timp, pentru a ne pregăti ca să trăim veșnic în lumea aceea mai bună.
Mama mea este încă foarte activă și toți o iubesc. Caracterul ei puternic și dispoziția ei fermă au reprezentat lecții valoroase în viața mea. Dumnezeu este ca o mamă; ne invită să ne adăpostim sub aripile Sale puternice, ca o cloșcă ce-și acoperă puii sub aripi, pentru a-i proteja de pericole (vezi Matei 23:37). Oh, cât îmi iubesc mama și cât Îl iubesc pe Dumnezeu care mi-a dat-o pe Mama! Nu există bucurie mai mare decât să faci parte din familia lui Dumnezeu.
Fie ca toți să fim gata să-L întâmpinăm pe Isus pe nori și să trăim cu el în cer, ca o mare familie, pentru veșnicie :nod:
09.06.2021
26.4KB
*********************** DEVOTIONAL PENTRU TINE!!!**********
"Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul Ii indreapta pasii."
(Proverbe 16:9)
Dilema nr 110: Ai prefera sa dispara verdele pamantului sau albastrul cerului?
" De la pravalirea solemna, cu tonalitati grave, a tunetului si urletului neincetat al
batranului ocean pana la ciripitul vesel care umple padurile cu cantec, zecile de mii de
voci ale naturii inalta lauda Sa. Pe pamant, in mare si in cer, cu coloritul si nuantele lor
minunate - fie aflandu-se intr-un contrast superb, fie topindu-se armonios unele
intr-altele, privim slava Sa. Muntii cei vesnici ne spun despre puterea Sa. Copacii care isi flutura frunzele
(restul mesajului il voi scrie mai tarziu... multumesc.... try later!!!!...)
va urma.... :hi: :surprised: :nod:
20.04.2013
90.9KB
Cel mai nou smartphone Samsung, Galaxy S4, are un procesor care este de două ori mai rapid decât cel montat pe
Apple iPhone 5, conform unui test efectuat de cei de la Android Authority.
Cei de la Android Authority au reuşit să efectueze un test de referinţă (benchmark) pe noul the Galaxy S4 şi au publicat
recent rezultatele pe site. Conform acestora, Galaxy S4 a obţinut un punctaj de 3.163, iar iPhone 5 doar 1.596, ceea ce
înseamna că telefonul coreenilor este net superior smartphone-ului Apple.
Procesorul lui Galaxy S4 este de asemenea de două ori mai rapid decât cel de pe Galaxy S III.
Samsung Galaxy s4 vine si in varianta miniS4 ...
Samsung Galaxy S4 incearca sa ridice standardele in ceea ce priveste camera foto. Nu este primul smartphone de pe
piata care se lauda cu un senzor CMOS de 13 megapixeli, dar este primul care vine cu functii timelapse si poate
inregistra atat fotografii cat si sunet simultan.
Prima functionalitate noua adusa de Samsung Galaxy S4 este, cu siguranta, “Drama Shot” – un fel de timelapse
realizat automat cu ajutorul mobilului. Aparatul inregistreaza pana la 100 de cadre individuale, timp de 4 secunde, pe
care le salveaza intr-o animatie video. Nu cunoastem inca formatul video utilizat de Samsung pentru functia
timelapse, dar chiar si asa, 25 de cadre pe secunda reprezinta o performanta. De fapt, aceasta valoare seamana mai
mult cu performantele video HD ale aparatului (24p)… Asadar, este timelapse sau video derulat mai lent? Sunt
suficiente doar 4 secunde pentru un video timelapse? Ramane de vazut…
Functia Dual Camera permite inregistrarea simultana cu ambele camere (principala si frontala) si realizarea unui
singur film prin alaturarea celor doua imagini, in opt moduri diferite. Aceeasi functie este disponibila si pentru apeluri
video, pentru a permite celui de la celalalt capat al “firului” sa isi priveasca atat interlocutorul cat si ce vede acesta.
In plus, camera foto a lui Samsung Galaxy S4 poate surprinde imagini panoramice de 180° si 360°, fotografii HDR,
are functie dedicata pentru imagini in lumina slaba (Night Shot) si aduce si modul Eraser, care permite surprinderea
mai multor cadre, consecutive, iar apoi aparatul “sterge” din fotografii elementele care nu se repeta. E o functie utila,
de exemplu, atunci cand fotografiati obiective turistice foarte aglomerate si incercati sa le surprindeti cu cat mai putini
vizitatori in jurul lor….
Pentru cei care prefera fotografia de actiune cu ajutorul unui telefon mobil, Samsung Galaxy S4 poate surprinde
imagini in rafala cu pana la 30 de cadre pe secunda. E o performanta, intr-adevar, daca ne gandim ca majoritatea
compactelor si mirrorless-urilor actuale nu pot trece de pragul de 10 cadre pe secunda impus de obturator. Totusi, nu
stim daca S4 limiteaza rezolutia pentru a obtine aceste performante in modul Action.
Samsung Galaxy S4
Specificatii tehnice pe scurt:
Sistem de operare: Android 4.2.2
Ecran 5-inch 1080p (441ppi) Super-AMOLED
Camera foto de 13MP, CMOS
Camera foto secundara de 2MP, tot CMOS
2GB RAM
Compatibil 3G/ 4G LTE
Barometru, termometru si senzor de umiditate integrat
Disponibil in versiuni cu capacitate de stocare de 16/32/64 GB
Suporta Micro SD de pana la 64GB
Acumulator de 2600MAh
Grosime: 7.9m
Greutate: 130g
Asadar, pe langa procesorul mai performant (1.9 Ghz Quad-Core sau 1.6Ghz Octa-Core) si a primului display Full HD
AMOLED din lume, iata ca Samsung Galaxy S4 are cu ce se lauda si pe partea foto, acolo unde – cel putin teoretic
vrea sa se detaseze de smartphoneurile concurentei prin calitate si prin functii. Ramane de vazut cum se descurca
Samsung Galaxy S4 in teste si cum se situeaza in comparatie cu Sony XPeria Z si a sa camera CMOS Exmor de 13
megapixeli sau HTC One si tehnologia UltraPixel.
Dar, daca ma intrebati pe mine, aceste functionalitati sunt sau nu utile, depinde din ce punct de vedere privim. Este
bine sa le ai la indemana, dar pe de alta parte majoritatea celor care folosesc smartphone-ul pentru a face fotografii
surprind doar imagini statice “clasice”, fara a umbla la setari sau a cauta prin meniuri functii suplimentare.
Smartphone-urile au avut succes pe piata foto, in detrimentul compactelor, tocmai datorita simplitatii lor. De aceea,
mi se pare dificil sa impui acum un produs prin functionalitati extinse. Prin calitate da, dar prin functii care mai de
care mai complexe va fi mai dificil, avand in vedere ca exista un “precedent”: scenele presetate de pe compacte, de
exemplu, pe care nu le utilizeaza nimeni… Pe de alta parte, o adevarata “evolutie” pe piata smartphone va fi atunci
cand primul producator va lansa un telefon cu zoom optic integrat (fara a modifica dimensiunile aparatului). Aceea
va fi, intr-adevar, o noutate si o functie utila. Pana atunci insa, batem pasul pe loc…
Samsung Galaxy S4 va fi disponibil in Romania incepand cu sfarsitul lunii Aprilie, la un pret care urmeaza a fi anuntat.
posibil pretul sa ajunga pe la 600-700 euro... :hi: :zzz: :nod: :nebun: =D :zzz:
28.03.2013
36.6KB
*
27.03.2013
24.6KB
*
27.03.2013
57.5KB
*
27.03.2013
43.4KB
*
27.03.2013
25.8KB
Iphone 5Gs
27.03.2013
27.4KB
*
27.03.2013
43.4KB
***
27.03.2013
18.5KB
***
27.03.2013
33.4KB
angry birds***
27.03.2013
27.4KB
nice*****
27.03.2013
48.1KB
Tom Cat...
27.03.2013
42.3KB
***
27.03.2013
42.1KB
***
27.03.2013
21.5KB
*
27.03.2013
50.1KB
***
27.03.2013
25.3KB
tare!!!
27.03.2013
40.7KB
super
27.03.2013
31.4KB
**************
27.03.2013
36.4KB
super telefon SAMSUNG GALAXY S3!!!
27.03.2013
38.2KB
Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 sunt două dintre cele mai bune smartphone-uri disponibile pe piaţă.
În ciuda diferenţelor majore de dimensiuni şi platforme hardware, cele două telefoane oferă performanţe apropiate,
astfel că este dificil de stabilit un învingător cert.
Produs testat de mine: Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 .
Poate că o comparaţie între Samsung Galaxy S3 şi iPhone 5 va părea puţin deplasată, întrucât diferenţele dintre ele sunt destul de mari.
Unul are un ecran de 4.8”, fiind astfel cel mai mare smartphone de pe piaţă (cele de 5” intră deja la noua categorie phablet), în timp ce altul mizează pe un display de numai 4”. Unul foloseşte sistemul de operare Android, în timp ce al doilea are iOS.
Şi totuşi, atunci când vrei să-ţi cumperi un smartphone de top spre finalul anului 2012, una dintre primele întrebări pe care ţi le pui este ce să alegi între iPhone 5 şi unul dintre reprezentaţii de seamă ai universului Android.
Şi tocmai aici intră în scenă articolul de faţă dintre SGS3 şi iPhone 5, care are scopul de a evidenţia punctele forte şi slăbiciunile celor două dispozitive.
Construcţie şi design
Prima deosebire pe care o vezi atunci când ai un Samsung Galaxy S3 şi un iPhone 5 în faţă este, evident, mărimea.
iPhone 5 este mai compact, mai subţire şi mai uşor, însă se simte mai bine în mână decât SGS3, acesta fiind poate principalul său avantaj. Chiar dacă ecranul este acum mai înalt la cei 4” ai săi, poţi să utilizezi în continuare telefonul cu o singură mână şi să acoperi lejer întreaga suprafaţă a ecranului cu degetul mare.
În schimb, în cazul lui SGS3, de multe ori vei fi nevoit să utilizezi ambele mâini pentru a atinge anumite porţiuni ale ecranului. Partea bună este ca toate butoanele importante au fost poziţionate inteligent pentru a fi accesate cu o singură mână, însă dacă ai mâinile mici cu siguranţă nu va fi foarte confortabil să manevrezi telefonul.
Ca design, iPhone 5 este mai robust şi câştigă puncte datorită sticlei şi a aluminiului de pe spate (chit că acesta, ca orice metal, se va zgâria OK), însă nu ai acces la acumulator şi nici nu poţi utiliza carduri de memorie. SGS3 are de asemenea un design atrăgător, însă capacul de plastic penalizează drastic frumuseţea, lucru parţial “iertat” prin faptul că ai acces la acumulator.
Ecran: greu de ales un câştigător
Probabil că una dintre diferenţele majore dintre SGS3 şi iPhone 5 din punct de vedere al specificaţiilor este ecranul. SGS3 are un display SuperAMOLED+ de 4.8” şi rezoluţie 720×1280 pixeli, în timp ce Apple a mizat pe un ecran IPS TFT de 4” şi rezoluţie 640×1136 pixeli.
În practică, cele două telefoane sunt complicat de separat: ambele au adoptat formatul 16:9 şi, chiar dacă iPhone 5 are o densitate mai bună a pixelilor, diferenţele sunt greu de sesizat. Totuşi, iPhone 5 are un ecran uşor mai luminos, mai eficient în lumina directă a soarelui şi cu o reproducere mai fidelă a culorilor. Culorile ecranului lui SGS3 tind să fie mai suprasaturate (ceea ce va fi apreciat de unii dintre voi), însă telefonul oferă unghiuri de vizibilitate ceva mai bune atunci când priveşti telefonul dintr-un unghi extrem.
Prin urmare, chiar dacă în ansamblu ecranul lui iPhone 5 este uşor mai performant, în utilizarea de zi cu zi diferenţele sunt greu de remarcat.
Hardware şi performanţe
Pe hârtie, SGS3 poate părea mai puternic decât iPhone 5, datorită platformei Exynos cu procesor quad-core, comparativ cu procesorul Krait dual-core. În practică, situaţia nu se prezintă deloc aşa, întrucât optimizarea hardware-ului cu platforma software este esenţială pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune în utilizarea de zi cu zi.
Tocmai de aceea, Apple recuperează puternic, iar diferenţele de performanţă dintre SGS3 şi iPhone 5 sunt în cele mai multe cazuri suficient de mici pentru a putea fi neglijate.
În privinţa aplicaţiilor, platforma iOS rămâne în continuare mai bogată în aplicaţii de calitate, iar cele care au şi versiune de Android, tind să fie mai scumpe in AppStore decât cele din Google Play Store. În plus, pentru moment multe aplicaţii de iOS nu sunt adaptate pentru noul ecran al lui iPhone 5, însă situaţia se va remedia în timp.
Merită menţionat şi că ambele telefoane vin cu anumite aplicaţii preinstalate, cele mai populare de pe Galaxy S3 fiind S Note, S Voice şi S Memo, precum şi uite de softuri Google, în timp ce Apple a creat numeroase aplicaţii standard pentru iOS, însă a renunţat la Youtube şi, mai ales, la Google Maps, pe care a înlocuit-o cu propria aplicaţie de hărţi (nu cred că are sens să mai discutăm despre calitatea acesteia).
27.03.2013
32.4KB
Băuturile carbogazoase, dulci, nealcoolice, sunt extrem de periculoase, provocând, anual, foarte multe decese.
O echipă de doctori de la Universitatea Harvard a realizat un studiu ale cărui rezultate ar trebui să înspăimânte pe oricine care consumă băuturi carbogazoase.
Băuturile răcoritoare dulci sunt consumate de persoane de toate vârstele, uneori înlocuind chiar apa, iar în ultimii ani, victimele sunt din ce în ce mai multe. Potrivit studiului, dacă în 2010, aproximativ 25.000 de decese din întreaga lume erau atribuite consumului excesiv de băuturi carbogazoase dulci, anul trecut peste 180.000 de persoane au murit din cauza lor.
Chiar dacă efectele cauzate de acestea nu sunt vizibile imediat, pe termen lung, consumul frecvent duce la obezitate, la apariţia unor probleme cardiace, diabet şi chiar favorizează apariţia şi dezvoltarea unor tipuri de cancer. Cei mai mulţi oameni, peste 130.000 au făcut diabet din cauza lor, aproximativ 6.000 cancer, iar circa 45.000 dintre consumatorii frecvenţi au făcut boli cardio-vasculare. :hi:
22.03.2013
38.7KB
Samsung
22.02.2013
14.5KB
Specificatii
Cod: SAMC3520PNKFL
General
Greutate
97.5 g
Dimensiuni
52 x 102 x 16.78 mm
Vibratii
Da
Culoare
Pink La Fleur
Afisaj
Marime display
2.4 inch
Tip display
TFT
240 x 320
262k
Conectivitate
USB
V2.0
3G
Nu
Retea
2G: 850 / 900 / 1800 / 1900
Foto video
Video
QCIF
Foto
1280 x 1024
White Balance: Auto / Daylight / Incandescent / Fluorescent / Cloudy
Camera (MP)
1.3
Agenda
Agenda
1000 contacte
Numar SIM-uri
1xSIM
Alimentare
Durata convorbire
550 min
Durata standby
610 ore
Tip baterie
Li-Ion 800 mAh
Comunicare
Mesaje
SMS / MMS / IM
Registru apeluri
Da
Bluetooth
Yes, v2.1 with A2DP
WiFi
Nu
EDGE
Class 12
GPRS
Class 12 (4+1/3+2/2+3/1+4 slots), 32 - 48 kbps
Divertisment
Browser
Access NetFront 4.1
Tip sonerii
Vibration, MP3
Jocuri
Da
Altele
Alte informatii
FM radio
Java: MIDP 2.0
MP3/MP4 player: H263, H.264, MPEG4 AAC / AAC+ / AMR / eAAC+ / MP3 / WAV
FM recording
Video Streaming Mobile Printing BPP: (BT Only)
Mobile tracker 1.0
22.02.2013
14.6KB
replica samsung galaxy s3 mini dual sim wifi tv
Replica Samsung Galaxy S3
Telefoane dual sim – s3 mini
OFERTA SOC .
ACEST PRODUS LA PRETUL DE DOAR 299 LEI
Acest telefon este o replica de s3 mini si dual sim,cu ambele sim-uri ce functioneaza concomitant.
Telefonul are ecran capacitive de 4 inch.
Are internet wireless pentru conexiunea la internet si televizor pentru a putea sa va relaxati in timpul liber uitandu-va la emisiunile preferate pe televizor,fara nici un cost suplimentar.
Pozele atasate sunt originale,iar telefonul este la un pręt si o calitate excelenta.
-nu e codat,functioneaza in orice retea
-logo fata/spate
-Atentie telefonul nu are system de operare android,si nu e smartphone,e doar replica !
-ecran 4 inch, cu rezolutie de 320x480
-camera foto/video , spate 2mpx,fata vga
-wirelesss active
-bluetooth
-televizor
-radio fm
-java,se pot instala pe el orice fisiere de format .jar .jad
-lanterna,Bluetooth,mesaje,videochat
Telefonul este nou insotit de : cutie,incarcator,handsfree,cablu de date,2 baterii
22.02.2013
25.4KB
Replica Samsung Galaxy S3
Telefoane dual sim – galaxy s3 Wifi TV
OFERTA SOC .
ACEST PRODUS LA PRETUL DE DOAR 449 LEI
Cel mai mic pret pentru replica fidela Samsung Galaxy S3!
Specificatii :
-dual sim – ambele sim-uri active in orice retea
-memorie interna de 55MB , iar memoria externa este pe baza de card microsd,si se poate adauga un card de maxim 64GB
-Ecran Super HD Amoled
-Bluetooth ce functioneaza foarte rapid
-Touchscreen Capacitiv
-Wireless
-TV
-nu are android,iar procesorul este propriu pe placa de baza MTK
- Ecran 4.7 inch!
- suporta card Micro SD pentru audio/video
- suporta aplicatii java
- tehnologie Dual SIM
- aceleasi accesorii ca si la original (cablu de date, casti, incarcator)
Este insotit de urmatoarele accesorii:
· Cutie
Incarcator
2xacumulatori
Handsfree
Cablu de date
voi ce parere aveti de telefonul asta isi merita banii?!!!
22.02.2013
38.2KB
7 pericole la care sunt expuși copiii pe internet. Atentie si la retelele socializare hi5, \\
neogen zumzi mai nou, messenger chat , skype , netlog, tagged, facebook etc....
*****************************************************************
Care sunt principalele capcane în care pot cădea copiii atunci când folosesc un
calculator și intră nesupravegheați pe internet?
Bitdefender, liderul pieței locale de soluții antivirus, a făcut o analiză a acestora,
pornind de la pericolele sociale care s-au mutat online. Iată care sunt primele 7
pericole::::::
*****************************************
1. Site-urile cu conținut nepotrivit ar trebui să fie cea mai importantă preocupare a
părinților atunci când cei mici accesează internetul. Conținutul pornografic sau violent
este cel mai temut, însă în afară de asta ar trebui filtrate multe alte categorii precum
cele care promovează consumul de droguri, cele de plăți online, de gambling sau cele
în care se regăsesc referințe la sinucideri. Pentru blocarea site-urilor nepotrivite poate
fi folosit un program de control parental.
******************************************************************
2. Rețelele sociale pot fi un pericol pentru copii, dacă aceștia nu cunosc câteva reguli
de utilizare. Curioși fiind, pot fi tentați să accepte prietenia unor necunoscuți, să dea
clic pe linkuri periculoase și să cadă în capcana unor escrocherii precum binecunoscuta
”Vezi cine ți-a vizualizat profilul”. În spatele acestor aplicații aparent inofensive se pot
ascunde extensii de browser periculoase, antiviruși falși care se descarcă automat în
calculator. Părinții ar trebui, de asemenea, să fie atenți ce informații personale sunt
accesibile tuturor prin intermediul rețelelor sociale pe contul copilului. De exemplu,
informații precum adresa de acasă, adresa școlii, numărul de telefon, vârsta ar trebui
să fie vizibile doar prietenilor apropiați.
*******************************************************************
3. Dependența este, de asemenea, un aspect la care părinții ar trebui să fie atenți.
Dacă un copil petrece multe ore online, acest lucru ar putea să-i afecteze performanța
la școală sau să genereze probleme de integrare socială. Programele de control
parental rezolvă și această îngrijorare întrucât le permit părinților să seteze intervalul
orar în timpul căruia copilul are voie să intre online sau să acceseze anumite programe
precum jocurile.
********************************************************************
4. Acțiunile ilegale pe care copilul lăsat singur la calculator ar putea să le săvârșească
fără să realizeze implicațiile se referă la descărcarea de fișiere protejate de legea
drepturilor de autor precum filme sau muzică.
*******************************************************************
5. Agresiunea sau hărțuirea online presupune folosirea tehnologiilor informatice, cum
ar fi e-mail, site-uri web, blog-uri, telefoane mobile sau instant messaging, cu scopul
de a ataca deliberat, în mod repetat și ostil un alt copil sau un grup de copii. Vestea
bună este că părinții au posibilitatea de a monitoriza activitatea copiilor pe astfel de
servicii, dar pot, de asemenea, să blocheze o anumită persoană sau să predefinească
o listă de cuvinte cheie care să declanșeze blocarea unei persoane.
*******************************************************************
6. Informațiile personale dezvăluite de copil îl pot pune în pericol pe el sau chiar
întreaga familie. Fără să-și dea seama, cei mici pot dezvălui date personale despre ei
sau despre părinți care pot merge de la adrese, numere de telefon sau numere
personale până la combinația numerică a alarmei de la casă.
*******************************************************************
7. Virușii informatici nu au neapărat în vizor copiii, dar pot infecta calculatorul în timpul
folosirii ca orice alt adult. Pentru a evita acest lucru, un antivirus este esențial.
********************************************************************
12.04.2012
15.8KB
Este normal să te simţi obosit după o zi solicitantă la serviciu. Dar există unii „vampiri
energetici" care te pot aduce într-un stadiu de surmenaj din care cu greu mai poţi ieşi. Află
care sunt aceştia::::
*******************************************************
1.Deshidratarea.
Chiar şi deshidratarea uşoară poate avea efecte neplăcute asupra stării
de spirit, puterii de concentrare şi asupra eficienţei la serviciu. O scădere de doar 2% a
nivelului de apă din corp duce la alterarea memoriei de scurtă durată, spun specialiştii.
Dacă nu te hidratezi suficient, te vei simţi sleit de puteri, iar pe termen lung, riscurile sunt
chiar mai mari.
***************************************************
„Deshidratarea se însoţeşte, în cele mai multe cazuri, de o puternică senzaţie de sete,
limba îşi schimbă consistenţa şi capătă o culoare zmeurie, buzele şi tegumentele se
«usucă», apare disconfortul ocular (senzaţie de nisip în ochi), respiraţie dificilă cauzată de
modificarea vâscozităţii mucoasei nazale.
2.Aparatura electronică.
**********************************************************
Persoanele care dorm cu telefonul mobil la cap nu se pot odihni cu
adevărat, atrag atenţia specialiştii. În plus, un sondaj efectuat în 2011 de Fundaţia
Naţională a Somnului din SUA a arătat că 20% din persoanele cu vârste între 19 şi 29 de
ani sunt trezite de un telefon, un mesaj sau de un e-mail mai multe nopţi pe săptămână.
„Când te duci în pat trebuie să fii relaxat, să ai camera aerisită şi să fi băut un ceai liniştitor.
Foarte important: în cameră nu trebuie să existe calculator sau televizor.
************************************************************************
3.Medicamentele.
Mai multe tipuri de medicamente te fac să te simţi mai obosit decât ar trebui, fiindcă îţi
consumă energia. Este vorba, în primul rând, de antidepresive şi de betablocante
(recomandate celor cu hipertensiune arterială sau cu migrene). Însă şi unele antivomitive,
cum este metoclopramidul, ne pot înceţoşa gândirea şi ne pot provoca o stare de
somnolenţă.
În categoria tratamentelor care perturbă atenţia şi capacitatea de concentrare intră şi
antihistaminicele (antialergice) mai vechi, cum sunt difenhidramina şi clorfeniramina.
************************************************************************
:hi: :hi: :hi: :hi: :hi: :hi: :hi: :hi:
12.04.2012
16.3KB
Salam de biscuiti de post....
O reteta simpla si gustoasa de salam de biscuiti, excelenta atunci cand vrem ceva dulce de post!
De la inceput trebuie sa stiti ca intotdeauna in bucatarie sunt bine venite 4 maini in loc de doua:)
:D:D:D
Am folosit:
800 gr biscuiti, 200 gr unt , 200 gr zahar, 200-250 ml apa, esenta de rom, 3-4 linguri cacao, 100 gr
rahat, 100 gr stafide, zahar vanilat.
Ne-am ocupat intai de biscuiti pe care i-am rupt in bucati mici.
Apoi am facut compozitia lichida.
Am pus apa la fiert, am adaugat zaharul si zaharul vanilat si am amestecat pana s-a topit.
Am adaugat untul taiata cuburi mici, cacao.
Cand acestea s-au topit am pus rahatul taiat cuburi, stafidele si esenta de rom.
Am oprit focul si am adaugat compozitia lichida peste biscuiti.
Am amestecat bine compozitia, am lasat aproximativ 10 minute in bol, apoi am asezat compozitia in folie
transparenta. Din compozitie mi-au iesit 3 folii medii de salam de biscuiti.
Am pus la frigider cel putin 3-4 ore inainte de servire.
Pentru felii perfect taiate, umeziti cutitul inainte de a taia.
Pofta buna!!!!!!!!!!
02.04.2012
28KB
Nokia C3-00 este un telefon destul de interesant seamana foarte putin cu telefoanele blackberry.... momentan am
acest model acum in 2012 in teste... e destul de inteligent si in topul preferintelor doamnelor si domnisoarelor
este pe locul 1 in topul celor mai bune telefoane pentru ca bateria tine cam in jur de 4-5 zile daca vorbesti la el
cca. o ora pe zi....
este foarte rapid la facut poze... rezolutie maxima 1600x1200 ... 2mega pixeli... culorile pozelor sunt mai colorate
mai naturale putin mai deschide decat sunt in realitate... cu acest telefon se pot face si inregistrari video si se pot
salva in formatele mp4 si wma... windows media player....
conexiunea la internet poate fi fie prin web n walk cosmote opera mini... 2012 ... fie prin vodafone sau orange
dar ce ma impresionat foarte mult la Nokia c3-00 este ca in deosebire de blackberry care sunt restrictionate prin cod
si parola la reteaua wi fi ... acest telefon nokia c3.... functioneaza rapid in maxim 1 secunda de cand ai dat drumul
la reteaua wlan... fie in parcuri fie... la pizzerii... oriunde te ai afla telefonul functioneaza ca un leptop ....
si are aceleasi functii ca un calculator obisnuit....
Nokia c3-00 este un telefon interesant la un pret destul de acceptabil intre 300-si 350 de lei.... magazin GSM
la vodafone orange cosmote sare peste pretul de 350 de lei.... in afara poate fi gasit la pretul de 200-280 de roni..
Vi l recomand cine doreste sa il cumpere sa numai stea pe ganduri si sa si l cumpere ... e binevenit un cadou
pentru prietena dvs sau sotia dvs... sau prietenul dvs,,, sau prietenei dvs mai ales culoarea roz!!!!
Eu unul sunt multumit de el il am de aproximativ o saptamana si merge super ... mai ales ca merge la el orice incarcator nokia...
incarcator de nokia 6300 din acela subtire ....
mai ales ca este mai bun ca calitate pretz decat un Iphone 3gs 16 GB.... nu stiu de ce alearga romanii
dupa apple-uri ca e foarte greu de folosit si nu e compatibil cu orice telefon mobil ma refer la transfer poze,
transfer de documente word excel power point sau sa mai zic de jocuri sunt jocuri IPA speciale la iphone care nu merg
pe orice telefon touchscreen... da pe mine unul ma incantat anul trecut iphone-urile cand toata lumea de la metroul
bucurestean:D sa nu zic parizian.... :D:D:D si l cumpara pe un pretz de nimic la un abonament de 100 si ceva de roni
nu se merita sa dai pe un iphone original 1700 de lei sau 1900 de lei asa cum este si nokia n 8 sau n 9 ...
foarte scumpe in romania... mai ales ca domnii din politica spun ca romania acuma este 100% in recensiune....
Mai ales ca un tanar absolvent de studii superioare nu se poate angaja nicaieri pentru ca nu are experienta necesara
de 3 ani intr un post similar... aaaa si numai zic de spaga... mitaaaa..... numai zic de directori porci ca numai asa
ii pot numi Domnilor porci..... :D:D:D te pot da afara fara preaviz de 15 zile si te lasa si fara banii... exact
ca un caine abandonat vagabont pe strada....
pentru ca 1. firma numai are baniii sa plateasca angatiii... 2. pentru ca ei au mancat banii la fast food uri si
nu si au cheltuit banii cu cap ...
3. firma da faliment asa cum au disparut firmele de calculatoare cu vanzari catre clientii romania : flamingo, ultra pro,
depozitul de calculatoare, pc garaje, si multe alte firme IT,...
4. de ce tot dispar firmele de calculatoare si lasa angajatii din domeniul IT cu ochii in soare?
simplu numai au banii pentru ca firmele respective nu si administreaza bine sumele..
ma rog m am intins aici la discutii mult prea multe ...
ramane sa va alegeti telefonul dorit din magazin in urma prezentarii mele demonstrative a fiecarui telefon de
calitate, de firma...
bye bye prieteni!!!:D
Specificatii tehnice....
General 2G Network GSM 850 / 900 / 1800 / 1900
Announced 2010, April
Status Available. Released 2010, June
Body Dimensions 115.5 x 58.1 x 13.6 mm, 63.2 cc
Weight 114 g
Keyboard QWERTY
Display Type TFT, 256K colors
Size 320 x 240 pixels, 2.4 inches (~167 ppi pixel density)
Sound Alert types Vibration, MP3 ringtones
Loudspeaker Yes
3.5mm jack Yes, check quality
Memory Card slot microSD, up to 8GB, 2GB included
Phonebook 1000 entries, Photocall
Call records Detailed, max 30 days
Internal 55 MB, 64 MB RAM, 128 MB ROM
Data GPRS Class 32
EDGE Class 32
Speed No
WLAN Wi-Fi 802.11 b/g
Bluetooth Yes, v2.1 with A2DP, EDR
USB Yes, microUSB v2.0
Camera Primary 2 MP, 1600x1200 pixels
Video Yes, QCIF@15fps
Secondary No
Features Messaging SMS, MMS, Email, Push Email, IM
Browser WAP 2.0/xHTML, HTML, Adobe Flash Lite
Radio Stereo FM radio with RDS
Games Downloadable
GPS No
Java Yes, MIDP 2.0
Colors Slate Grey, Golden White, Hot Pink, Black
- Social network integration
- MP4/AVI/H.264/H.263/WMV player
- MP3/WAV/WMA/eAAC+ player
- Voice command/dial
- Organizer
- Predictive text input
Battery Standard battery, Li-Ion 1320 mAh (BL-5J)
Stand-by Up to 800 h
Talk time Up to 7 h
Misc SAR US 1.11 W/kg (head) 0.87 W/kg (body)
SAR EU 1.09 W/kg (head) :hi: :D ;) :nod:
02.04.2012
50.7KB
1. pentru ca lipsa baniilor ai sotului sau ai sotiei... aduc mari probleme in viata de casatorie : cearta si chiar divort!!!
2. lipsa comunicarii intre cei doi soti Eva si Adam.... fiecare intelege ce vrea din ceea ce spune celalalt partener
de langa el pe un ton cald... sau un ton ratoit mai agresiv mai dur....
3. pentru ca lipsa mancariii , a face ceva impreuna lipseste sau nu exista deloc....
4.lipsa prieteniilor sau existenta prieteniiilor oferita putin timp persoanei iubite si apoi apare gelozia, invidia ura...
"a tu ai timp mai mult de x si y decat de mine sotul tau, sau sotia ta?!!!!" un motiv de cearta care se poate ajunge
la cuvinte grele si chiar despartire....
5. lipsa dragostei, afectiunii sufletesti poate si cea fizice odata cu trecerea aniilor celor doi casatoriti sotz si sotie?!!!
6. lipsa omului totdeauna sau vesnic nemultumit... vreau sa iau si pe aia si pe aia... fie el electrocasnic, fie mancare
fie un obiect care nu e necesar in casa lor de familie dar... mintea si ochii pofteste la ceea ce vede la altii...
daca eu ca barbat vad o masina frumoasa la vecinul de langa mine.... zic: waw ce frumoasa e masina aia....
vreau si eu una la fel ca a lui sau poate doar culoarea masinii sa difere.... dar ma intreb imi pot permite o asa
masina scumpe cine stie cu ce banii necinstiti a cumparat-o si apoi se da mare ca e bogat si ca are masina de fitze!!!
si apoi sotia se supara pe el pe sotul ei... bine draga dar cu banii aia nu puteai cumpara o masina mai ieftina
mai faceam si altceva cu euroii aia...
si tot asa... multe motive... care pot duce la divortz pe motivul nepotrivire de caracter... unul mai capos decat
celalalt... mai ales barbatii sunt caini, caposi, incapatanati, vipere si gorile dure, posibil si alte animalutze pot fi
barbatiii.... pentru ca ei au fost pusi de Dumnezeu capul familiei... ca ei sa dea cu pumnul in masa, cand ei zic
ceva femeile sa tremurie in fata barbatiilor de frica si sa li se supuna... pai nu spune Domnul in Sfanta Scriptura:
femeilor fiti supuse barbatiilor vostri... si femeilor iubitiva barbatiii... dar si barbatii iubitiva femeile asa cum a iubit
Hristos si inca iubeste la infinit pe mireasa Sa Biserca sa si pe noi copii Sai!~
o alta intrebare care vreau sa va pun dragi prieteni adevarati ai forumului meu si va invit la comunicare la
sinceritate... la ceea ce simtiti voi in inimioara sa mi spuneti raspunsul vostru corect:!
este:
O viata de familie atat de diferita.... atat a sotiei cat si a sotului fiecare cum se spune in nancy val pelt vine
cu partitura invatata de acasa... el de la mama lui ea de la mama ei... intrebarea este cam asa:
Cum pot fi cei doi ca cuplu casatorit fericiti toata viata ? de ce da si de ce nu?
De ce e foarte complicata viata in doi si multi tineri aleg sa nu se mai casatoreasca cu acte si traiesc fara acte?!
Aici aduceti mi argumente biblice dar astept si reactia pastorilor Adventisti...
Cum vad pastorii adventisti astfel de intrebari si cum ne pot raspunde ei la asa ceva?>....
Si o ultima intrebare inainte sa inchei acest mic comentariu la discutii libere publice cu voi....
De ce doi tineri proaspat casatoriti vor sa se desparta prin divortz daca unul din cei 2 a ascuns un adevar despre starea lui sau ai ei de sanatate gen Epilepsie sau alte boli?
Cum puteti rezolva cazul acesta.!?
o zi buna
si va astept comentariile live aici mai jos...
ciao corneliu\
02.04.2012
54.4KB
Tort Diplomat cu Portocale...
(((((((((((((((((((((((((((((((
Nu planificam azi sa postez reteta pe site, dar fiindca este o reteta cu numar deosebit - nu am avut rabdare, o pun acum.
*************************
Deci, sa va propun cu aceasta ocazie un tort foarte frumos si elegant - de gustos ce sa
mai zic, vedeti ca nu ai cum sa dai gres cu combinatiile - inspirat si tot planificat dintr-un
site culinar.
Mi-a placut mult modul de asamblare, in schimb am simplificat crema si am folosit
pandispanul meu preferat. As recomanda in plus la reteta de mai jos, sa adaugati niste
portocale si in mijlocul tortului - si daca va place pandispan mai umed, sa-l insiropati cu
putin suc de portocale.
Ce sa mai zic - La Mai Multe Retete!
ingrediente:
5 buc
pt pandispan
Zahar
180 g
Plus zahar pentru crema - eu am pus 1 pahar, sa fie un dulce mediu - voi puneti dupa gust
Faina alba calitate superioara
100 g
pt pandispan
Amidon alimentar
2 linguri
pt pandispan
Smantana
1 l
Portocale
1 kg
alegeti portocale de marime medie, dulci si fara samburi de preferat
Esenta de vanilie
1 buc
Gelatina
30 g
Preparati pandispanul dupa Reteta de pandispan. Il lasati minim 8 ore ca sa se patrunda
si sa-l taiati mai repede.
Sau preparati pandispanul dupa reteta dvs, sau il cumparati.
2
Pentru a monta tortul folositi de preferat o tava adanca cu peretii detasabili. Asterneti atent tava cu folie alimentara de plastic, acoperiti bine si peretii si fundul.
3
Taiati pandispanul in 2 jumatati - ar trebui sa iasa 2 foi cam de 1 cm grosime.
Taiati un pic din margini, cam 1 cm imprejur, pentru a incadra bine pandispanul pe langa feliile de portocale si crema -masurati tava pe pandispan - taiati asa ca diametrul pandipsanului sa fie cam cu 1 -1.5 cm mai mic decat cela al tavii.
4
Curatati portocalele, le taiati rondele cam de 1 cm grosime. Le alegeti pe cele mai frumoase si le aranjati frumos peste folia de plastic in tava.
5
Gelatina o topiti in 100ml de apa calda spre fierbinte - aveti grija sa nu o fierbeti, isi pierde din calitati la fierbere.
6
Zaharul se amesteca cu smantana si esenta de vanilie - bateti putin cu mixerul ca sa topiti complet zaharul.
7
Apoi adaugati gelatina dizolvata, amestecati bine sa uniformizati crema.
8
Turnati 1/3 din crema peste portocalele din tava - atent cu o lingura mai impingeti din crema pe langa marginile portocalelor sa acopere bine toata suprafata si toata gaurile.
9
Puneti peste crema prima foaie de pandispan - optional o puteti insiropa cu putin suc de portocale sau ceai cu lamaie.
10
Turnati mai mult de jumatate din crema ramasa peste pandispan. La fel optional puteti sa mai adaugati aici niste portocale taiate cubulete.
11
Peste crema puneti cealalta foaie de pandispan - la fe o puteti insiropa cu suc sau ceai de lamaie.
12
Turnati restul de crema peste foia de pandispan, acoperiti totul cu folie si puneti tava la frigider pentru 4-5 ore, sa se intareasca bine crema. Mai bine peste noapte, sa fie sigur totul prins.
13
Dupa acest timp, scoateti folia, peretii tavii si atent rasturnati tortul pe un platou. Rezultatul il vedeti in poza :)
Desi am mai vazut ca se mai pot folosi si alte fructe aici - mie imi place asa in 2 culori - este mult mai elegant si prezentabil.
14
Si o sectiune bineinteles - va servesc virtual si va multumesc pentru prezenta si aprecierea voastra!
Pofta Buna!
Cantitate:2 kg (10-12 portii)
Timp de preparare:120 min
Dificultate:mediu
Timp total de pregatire:120 min
22.03.2012
23KB
Un tort simplu de preparat, ingredientele sunt de baza - de gust...
fraged, proaspat, pufos - un desert mai usor decat multe altele dar la fel de delicios. Va fi o
adevarata rasfatare pentru cei ce tin post si nu mai stiu ce sa gateasca bun si dulce si de
post ... si tort....
ingrediente>
Faina alba calitate superioara 375 g
cate 125g pentru fiecare foaie de blat
Praf de copt
4.5 lingurite
cate 1.5 lingurite pentru fiecare blat
Zahar
225 g
cate 75g pentru fiecare blat + 2 linguri de zahar pentru crema
Ulei de floarea soarelui
9 linguri
cate 3 linguri pentru fiecare blat
Apa minerala
450 ml
cate 150ml pentru fiecare blat
Orice suc de culoare galbena
2 pah
eu am luat suc de portocale cu mango
Gris de grau
3 linguri
Compot de piersici
2 buc
2 borcane de 700 ml
Nuca de cocos
1 pah
poate mai mult putin, sa aveti o rezerva, depinde cat va lua crema.
pasi de urmat>
1, Pregatim pe rand 3 blaturi, deci:
Luati 125g faina + 1.5 lingurite de praf de copt - amestecati bine.
2,
Adaugati 75g de zahar.
3
Urmeaza apa minerala - amestecati bine cu telul sa nu fie cocoloase.
4
Si ultimul este uleiul - 3 linguri - amestecati bine.
5
Asterneti cu hartie de copt o forma de 28cm diametru. Turnati aluatul in tava si puneti la cuptor pentru 20 de minute la 180-200 grade.
6
Cand se rumeneste usor o scoateti din cuptor, lasati 10 minute sa se racoreasca putin.
7
Scoateti blatul pe un gratar si lasati sa se racoreasca complet.
In acelasi fel faceti celelalte 2 blaturi - repetati exact pasii.
8
In timp ce se coc blaturile pregatiti crema. Aici o poza cu sucul pe care l-am folosit.
9
Turnati sucul intr-o cratita, il amestecati cu 2 linguri de zahar si lasati sa fiarba.
10
Pana fierbe sucul masurati grisul.
11
Cand incepe sa fiarba sucul adaugati grisul in ploaie si amestecati continuu cu telul - sa evitati formarea cocoloaselor. Lasati sa fiarba la foc mic 15 minute, amestecati periodic.
Dupa acest timp puneti crema la racit.
12
Scoateti piersicii dintr-un borcan de compot, le puneti in blender si pasati foarte bine.
13
Dupa ce se raceste crema de gris adaugati piersicile pasate.
14
Pentru a uniformiza crema o mai pasati bine cu blenderul, va fi mai cremoasa si mai fina.
15
Aici cele 3 blaturi gata coapte si racorite.
16
Ungeti cu crema blaturile - puneti multa crema, sa fie mai gustos tortul. Daca vedeti ca nu se aseaza perfect foile, se formeaza "dealuri" puneti printre blaturi si bucatele de piersici, acolo unde trebuie nivelat.
17
In restul de crema care ramane dupa ce ati uns blaturile adaugati nuca de cocos - amestecati bine, vedeti sa fie de o consistenta mai groasa.
18
Cu o paleta ungeti tortul cu respectiva pasta - il nivelam si pregatim pentru infrumusetat.
19
Aici tortul gata de infrumusetat cum va place.
Eu am ales varianta cu piersici feliate si nuca de cocos pe borduri.
20
Deci, am feliat bucatile de piersici din compot.
21
Am ornat deasupra cu piersici si am presarat bordurile cu nuca de cocos.
Lasati tortul 1-2 ore sa se patrunda - eu l-am lasat peste noapte si a fost mai insiropat. Depinde cum va place.
22
Aici aveti si o felie.
Desi sunt mai multi pasi sa nu credeti ca este complicat, am incercat sa detaliez pasii ca sa nu dati gres la prepararea retetei.
Pofta Buna!
Cantitate:1 kg (10-12 portii)
Timp de preparare:90 min
Dificultate:mediu
Timp total de pregatire:120 min
22.03.2012
22.7KB
un site de referate pentru liceeni si studenti ca sa aveti de unde
conspecta .... si sa faceti asemanator lucrarea referat!!!!
22.03.2012
35.1KB
editura viata si sanatate carti crestine ... pentru toate buzunarele...
carti pentru copii...
carti pentru adulti...
revista viata si sanatate o puteti comanda on line...
si multe altele in site....
22.03.2012
50.1KB
spatele blackberry!!!!
ca pretz il gasiti cam la 280 de roni second hand... si nou cam la 400 de roni ....in magazin!